Pași spre viitor
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE”
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE”
DESCRIEREA OPERAȚIONALĂ A PROIECTULUI
OG - Obiectivele generale ale proiectului sunt reducerea abandonului școlar în unitatea noastră de învățământ, odată cu mărirea procentului de elevi care finalizează învățământul gimnazial, încurajarea participării absolvenților învățământului gimnazial la Evaluarea Națională și creșterea ratei de tranziție de la învățământul secundar inferior la învățământul secundar superior.
OS Obiectivele specifice ale proiectului constau în:
OS1 - Reducerea absenteismului și abandonului școlar în rândul elevilor, prin acordarea de sprijin în cadrul proiectului.
OS2 - Îmbunătățirea procentului de promovabilitate a elevilor prin implementarea unor activități de remediere și altele similare.
OS3 - Creșterea numărului de elevi care obțin rezultate favorabile la Examenul de Evaluare Națională, prin desfășurarea de activități de sprijin și recuperare.
OS4 - Dezvoltarea competențelor profesionale ale cadrelor didactice pentru a îmbunătăți procesul de predare și implicit, rezultatele școlare ale elevilor, a reduce abandonul școlar și a promova integrarea școlară.
OS 5 - Îmbunătățirea performanțelor școlare și a șanselor de promovare prin participarea elevilor la activități precum sesiuni de remediere, lectură, activități extracurriculare și activități în afara programului școlar.
OS 6 - Integrarea tehnologiei în procesul educațional prin furnizarea de echipamente IT specifice și alte resurse digitale atractive pentru elevi.
GRUP ȚINTĂ
Grupul țintă - toți elevii de gimnaziu, cadrele didactice care predau la gimnaziu și părinții elevilor de nivel gimnazial
Beneficiarii direcți la momentul redactării proiectului: 111 elevi și 18 de profesori din școala noastră. În timpul implementării proiectului, este posibil ca numărul beneficiarilor să se modifice datorită fluctuației normale.
Beneficiarii indirecți ai proiectului includ părinții elevilor și comunitatea locală, care vor obține o înțelegere mai profundă a nevoilor și așteptărilor copiilor lor, permițându-le să comunice cu aceștia într-un mod mai eficient.
ACTIVITĂȚI
CATEGORIA I. ACTIVITĂȚI MATE
Aceasta activitate presupune colectarea datelor despre elevi prin aplicarea chestionarelor SASAT, completarea Fișei de Observație si introducerea datelor in Observatorul Școlii. Toate aceste date vor fi introduse in în modulul MATE din SIIIR, in vederea monitorizării și a raportării datelor despre elevii aflați în situații de risc.
Succesiunea logica a activităților:
- Elevii din grupul tinta completează chestionarul SASAT
- Dirigintii completeaza Fișa de observare si Fișa de evaluare MATE care identifica elevii în risc de abandon.
- Datele sunt agregate în Observatorul Școlii
- Se introduc datele în SIIIR.
CATEGORIA II. ACTIVITĂȚI DE PREVENIRE, INTERVENȚIE ȘI COMPENSARE (OBLIGATORII)
II.1) ORE REMEDIALE ȘI GUSTĂRI Școala noastră va oferi elevilor posibilitatea de a beneficia de ore remediale, la materiile de baza, susținute de către cadrele didactice din cadrul școlii. Aceste activități vor fi organizate după un program stabilit de către echipa managerială a proiectului.
Succesiunea activităților:
- Identificarea, prin anchetă specifică, a elevilor și materiilor la care aceștia au nevoie de sprijin suplimentar. În funcție de rezultatele acestei anchete, se va întocmi un program detaliat, care va fi comunicat atât elevilor cât și părinților.
- Orele remediale se vor desfășura în sălile de clasa ale școlii și vor fi susținute de profesorii din cadrul instituției, care au expertiză necesară pentru a ajută elevii să își îmbunătățească performanțele la materiile de baza. Materialele didactice necesare pentru desfășurarea acestor ore vor fi puse la dispoziția elevilor.
- Pentru a susține implicarea elevilor în această inițiativa, acestora li se va oferi, de asemenea, posibilitatea de a primi gustări în timpul orelor remediale. Astfel, se asigura un mediu de învățare plăcut și stimulativ pentru elevi.
II.2) MATERIALE ȘCOLARE PENTRU FIECARE
“Materiale școlare pentru fiecare” este o activitate prin care oferim elevilor din grupul țintă un ajutor concret și necesar pentru frecventarea școlii: cărți (lecturi școlare, ficțiune generală, non-ficțiune, auxiliare școlare), ghiozdane, produse necesare studiului, cum ar fi caiete, penare, instrumente de scris etc. Pachetul complet de materiale școlare se oferă la începutul anilor școlari și pe parcursul acestora elevii care nu au multe absente primesc în continuare completați de papetărie, produse mai puține.
Succesiunea logică a activităților:
● Echipa de proiect realizează selecția produselor în funcție de nevoile și numărul elevilor
● Prospectare de piață pentru alegerea celei mai bune oferte pentru produsele specificate în activitate
● Comandarea și achiziționarea produselor
● Recepția produselor și împărțirea lor către beneficiari
● Monitorizarea progresului școlar al elevilor beneficiari
●Evaluarea impactului proiectului și raportarea rezultatelor
II.3) WEBINARIILE “METODE ȘI TEHNICI DE PREVENIRE ȘI REDUCERE A ABANDONULUI ȘCOLAR ÎN ȘCOALA MEA”
În cei trei ani de proiect, vom organiza o serie de 3 webinarii online (unul in fiecare an) pe tema "Metode și tehnici de reducere a abandonului școlar în școala mea" pentru profesorii din scoala noastra. Webinariile presupun prezentări și discuții interactive, care vizează oferirea de strategii și soluții pentru a reduce abandonul școlar și a spori succesul academic al elevilor in general si a elevilor din scoala noastra, in particular. Prin intermediul acestor webinarii profesorii vor avea ocazia să învețe din experiențele altor profesori și să împărtășească propriile idei și strategii. Vor fi prezentate exemple de bune practici și soluții concrete pentru a ajuta elevii să-și dezvolte abilitățile de învățare, motivația și angajamentul față de școală.
Scopul acestei serii de webinarii este de a ajuta profesorii să identifice factorii care contribuie la abandonul școlar și să le ofere tehnici și metode concrete pentru a aborda aceste probleme într-un mod eficient. Fiecare webinar se va concentra pe un subiect specific, cum ar fi identificarea elevilor aflați în risc de abandon, dezvoltarea abilităților socio-emoționale ale elevilor sau dezvoltarea unui plan de acțiune pentru a reduce abandonul școlar. Pe lângă prezentările și discuțiile interactive, se vor oferi și resurse suplimentare, precum cărți, materiale educaționale relevante pentru subiectele abordate, diplome care atesta participarea la webinarii.
Succesiunea logica a evenimentelor:
1. Prospectare de piata pentru firma sau formatorii specializati in realizarea și susținerea de astfel de servicii
2. Contractarea și achiziția de servicii (webinarii)
3. Comunicarea oportunități de participare la aceste webinare în randul profesorilor beneficiari din scoala
4. Realizarea webinarelor, după o planificare și comunicare prealabile
5. Realizarea documentației si raportarilor de după fiecare webinar
II 4) EXCURSII LA OBIECTIVE TURISTICE ȘI CULTURALE DIN ȚARĂ
În cadrul acestei activități, vom organiza cate o excursie pentru fiecare an școlar din proiect, către destinații turistice și culturale din țară. La excursii vor participa elevii din grupul țintă, iar scopul acestora este de a oferi elevilor oportunitatea de a învăța în afara mediului școlar, într-un mediu care să îi inspire, să îi motiveze și să le dezvolte abilitățile sociale, oferindu-le în același timp perspective noi în ceea ce privește învățarea și viitorul lor.
Excursiile vor fi planificate pentru a asigura activități captivante și relevante pentru elevi. Durata acestora va fi de o zi și se vor desfășura la diverse obiective turistice din țară. Pentru transport, vom utiliza un autocar pentru a asigura confortul și satisfacția participanților.
Succesiunea logica a activității:
- Alegerea destinatiei si selectarea celei mai potrivite oferte de agenție de turism care sa efectueze excursia
- Organizarea elevilor (liste, comunicare în scoală și către părinți etc.)
- Realizarea excursiei
CATEGORIA III. LUCRĂRI DE AMENAJARE MINORE, ACHIZIȚIONAREA DE BUNURI (OBLIGATORII)
III.1. SPAȚIUL ELEVILOR "LECTURA DE PLĂCERE"
“Lectura de plăcere” este activitate care prevede amenajarea și dotarea unui spațiu de lectura pentru elevii din grupul țintă, cu mobilier specific și cărți.
Scopul acestei activități este de a-i ajuta pe elevii din grupul țintă să își îmbunătățească abilitățile de citire, să îi sprijine în dezvoltarea capacitatilor cognitive și emoționale și să le crească motivația și dorința de învățare și dezvoltare. Durata și locul activității: activitatea se va desfășura în cadrul unui spațiu din școala noastră (posibil Centrul de Documentare și Informare) și se va întinde pe toata perioada anilor de proiect, continuand și după încheierea lui pentru că spațiul va rămâne la dispoziția elevilor.
Succesiunea logica a evenimentelor:
Identificarea spațiului unde se va realiza activitatea
Prospectarea pieței si identificarea celei mai bune oferte calitate/preț pentru piesele de mic mobilier și alte obiecte specifice necesare amenajării spațiului unde se va realiza activitatea
Realizarea achizițiilor
Receptionarea marfii achizitionate
Amenajarea spațiului
Realizarea de activități de lectura în spațiul tocmai amenajat
CATEGORIA IV ACTIVITĂȚI DIGITALIZARE PROCES EDUCAȚIONAL (OBLIGATORII)
IV. 1. ACTIVITATEA DE DIGITALIZARE A PROCESULUI EDUCAȚIONAL
În cadrul activității, planificăm sa modernizam Centrul de Documentare și Informare din scoala noastra prin echiparea cu tehnologie digitala prevazuta în Ghidul de implementare si abonamente la platforme educaționale/cărți digitale.
În cadrul proiectului vom efectua o evaluare a competențelor digitale ale elevilor țintă pentru a ajusta conținutul digital în funcție de acestea. De asemenea, profesorii vor fi instruiți în utilizarea aparaturii It și a conținutului digital.
Scopul nostru este sa imbunatatim procesul educațional prin digitalizarea acestuia. Acest proiect va ajuta la adaptarea resurselor pentru învățarea online, la motivarea si atragerea elevilor către scoala și frecventarea acesteia. Dispozitivele și materialele digitale vor ajuta la îmbunătățirea procesului de învățare și la oferirea unei experiențe atractive pentru elevi.
Succesiunea logica a evenimentelor:
- Identificarea celei mai bune oferte calitate/preț pentru achiziționarea aparaturii și echipamentelor IT
- Identificarea celei mai bune oferte calitate preț pentru achiziționarea abonamentelor la materialelor educaționale digitale online (ebookuri, audiobook uri etc.)
- Comandarea tuturor echipamentelor tehnice și amenajarea sălii(inclusiv incarcarea pe dispozitivele electronice cu materiale educaționale - ebook-uri, audiobook uri)
- Realizarea cursurilor de perfecționare digitală pentru cadre didactice
- Realizarea diagnozei elevilor cu privire la competențele digitale
- Realizarea orelor de scoala si a predarii in sala digitalizată
Activitatea se coreleaza cu obiectivele specifice OS1, OS2, OS3, OS6 ale proiectului
MĂSURI DE INFORMARE ȘI PUBLICITATE ALE PROIECTULUI PRIVIND OPERAȚIUNILE FINANȚATE DIN MECANISMUL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ
Informarea și publicitatea proiectului:
Proiectul și activitățile prevăzute în cadrul lui vor beneficia de acțiuni de informare și publicitate precum comunicat de presă, postări pe paginile social media și/sau secțiune dedicată în site-ul școlii cu informații despre proiect. Toate aceste materiale de publicitate vor conține elementele de identitate vizuală ale finanțatorului, aplicate conform prevederilor Manualului de Identitate Vizuală al PNRR.
Rezultatele așteptate ale proiectului sunt:
1. Profesorii din grupul țintă își vor îmbunătăți procesele de predare - învățare - evaluare prin parcurgerea activităților de formare din din proiect
2. Elevii din grupul țintă vor fi motivați să frecventeze școala, avand in vedere ca în cadrul proiectului li se oferă obiecte de strictă necesitate (rechizite școlare, carti, gustari etc.)
3. Elevii din grupul țintă vor putea îmbunătăți rezultatele școlare și își vor crește șansele de promovare a examenului de Evaluare Națională prin participarea la orele de remediale si la toate activitățile extracurriculare din cadrul proiectului (spațiul dedicat lecturii, activitatile de lectura, excursii etc.)